Alexandru Marin, copilul democraţiei

Ziua de 1 decembrie a adus pe tapet, cu prea mare forta, dupa parerea mea, problema patriotismului. Foarte multi au cautat sa-si exprime public acest sentiment si la fel de multi au interpretat gestul drept populism, festivism.
Dupa parerea mea s-a creat o problema faisa. Patriotismul exista firesc, constientizat sau nu, in sufletul marei majoritati a traitorilor pe pamantul Romaniei. El nu trebuie confundat cu exprimarile publice ale oamenilor politici, e drept, de cele mai multe ori populiste si aproape totdeauna conventionale.
Exprimat sau nu patriotismul inseamna ca avem legaturi organice cu locurile in care ne-am nascut, cu familiile noastre crescute in aceste locuri si cu oamenii, multi prieteni, cu care ne impartim clipele pe aceste locuri.
Incercati un exercitiu de memorie si nu puteti sa nu observati ca exista, in viata fiecaruia, cel putin 2 situatii care ne dovedesc ca suntem patrioti: 1.- Sentimentul pe care il resimtim cand la o mare intrecere sportiva pe cel mai inalt catarg se ridica tricolorul ; 2 – Dorul de casa care ne cuprinde, aproape intotdeaun si aproape pe toti, dupa o perioada de sedere intr-o tara straina (chiar daca e vorba de o vacanta, all-inclusive, in locuri de basm !).

Pe bune ?
Si daca nefericitul care isi traieste viata culegind capsuni in Spania nu are nici casa, nici unde sa se mai intoarca – mai este valabila definitia patriotismului ?
Stiu, inainte de a te intreba ce poate face tara ta pentru tine – intreaba-te ce poti face tu pentru tara.
Care TARA ? Asta ajunsa pe mainile unor neispraviti care FAC TOTUL ca sa ramina in mainile lor ?
Vezi dara – chestiunea este nitelus mai complicata …

Cred ca te vezi cu Marius Rizea. Merge el.