Alexandru Marin, copilul democraţiei

21 decembrie 1989 este cea mai intensă zi din istoria recentă a României. După ce Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism pe 20 decembrie, românii au ales să boicoteze manifestările organizate pentru susţinerea lui Ceauşescu. Apoi s-au adunat în faţa Hotelului Intercontinental, în Piaţa Romană şi la Ambasada SUA. Zeci de mii de oameni aveau să se solidarizeze după mai bine de patru decenii de suferinţă şi să le dea un semnal românilor din toată ţara că sfârşitul coşmarului este aproape.

Unii privesc critic acele momente şi caută să minimalizeze efortul depus de cei care au strigat libertate. Alţii, cei care au fost acolo, însă, nu au cum să uite, că au văzut moartea cu ochii pentru ceea ce strigau. Unii uită de cozi, de frig, de alimentaţia raţională şi vorbesc cu nostalgie despre trecutul lor. Alţii, cei care au făcut bine acestei ţări, însă, vorbesc cu speranţă despre viitorul nostru.

Sute, mii, zeci de mii de tineri ce aveau vârsta mea de acum au ieşit atunci pe străzi. O mie de tineri au rămas acolo, în Piaţa Universităţii, pentru a da şansa altor câteva sute, mii, zeci de mii de români să se nască liberi şi altor câteva milioane de români să traiască normal.

Țin să le mulţumesc celor care şi-au riscat vieţile în acel decembrie sângeros. Celor care şi le-au sacrificat, le dedic întreaga mea activitate publică. E vremea mea acum. E vremea noastră să ne eliberăm viitorul !